Certificate Energetice
Certificat energetic: ce inseamnă si de ce este necesar?
Sub denumirea completă de “Certificat de Performanţă energetică”, Certificatul Energetic reprezintă un document tehnic, prin care se aduce atestarea nivelului de performanţă energetică a unei clădiri
Elaborarea certificatelor energetice şi punerea lor la dispoziţia potenţialilor cumpărători sau chiriaşi de către proprietari a devenit obligatorie începând cu data de 1 ianuarie 2013, pentru situaţiile în care se încheie contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere a locuinţelor unifamiliale şi a apartamentelor din blocurile de locuinţe, precum şi în cazul în care doreşti să îţi reabilitezi termic locuinţa.
Prevederea legală era deja valabilă încă din anul 2007 pentru construcţiile noi cărora li se făcea recepţia de către autorităţile locale.
Certificatul Energetic are în cuprinsul său valorile de referinţă care sunt prevăzute în reglementările tehnice aflate în vigoare. Acestea permit clienţilor să facă o evaluare comparată a performanţei energetice a unei anumite clădiri.
IMPORTANT
Ce este performanţa energetică a unei clădiri?
Performanţa energetică a clădirii reprezintă energia efectiv consumată sau estimată pentru a răspunde necesităţilor legate de utilizarea normală a clădirii, necesităţi care includ în principal: încălzirea, prepararea apei calde de consum, răcirea, ventilarea şi iluminatul.
Performanţa energetică a clădirii se determină conform unei metodologii de calcul şi se exprimă prin unul sau mai mulţi indicatori numerici care se calculează ţinând cont de mai mulţi factori externi şi interni ai clădirii:
În funcţie de energia consumată pentru încălzire, climatizare, iluminat clădirea primeşte un indicativ de la A la G. Clasa A reprezintă un consum redus de energie, iar clasa G un consum mare de energie.
Ai nevoie de mai multe informatii?
Pentru ce tipuri de clădiri este necesară eliberarea unui certificat energetic?
Certificatul Energetic se elaborează pentru următoarele clădiri noi sau existente, care se construiesc, sunt vândute sau se închiriază:
Cladiri care nu au nevoie de certificat energetic
CERTIFICATE ENERGETICE
ACTE SI INFORMATII NECESARE PENTRU OBTINEREA UNUI CERTIFICAT ENERGETIC
Certificatul de performanta energetica (certificatul energetic) este un act obligatoriu, avand o valabilitate 10 ani.
El se intocmeste de catre auditori energetici atestati conform legii, de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).
Pentru obtinerea unui certificat energetic, sunt necesare o serie de informatii, care se obtin din actele pe care ni le puneti dumneavoastra la dispozitie si din masuratorile pe care le vom face cu ocazia unei scurte vizite la obiectivul (cladirea) pentru care se intocmeste certificatul de performanta energetica.
Pe baza actelor avute la dispozitie si a informatiilor rezultate din masuratori, un auditor energetic atestat, efectueaza o serie de calcule intocmind ulterior documentul.
Pe baza actelor avute la dispozitie si a informatiilor rezultate din masuratori, un auditor energetic atestat, efectueaza o serie de calcule intocmind ulterior documentul.
Certificate energetice pentru apartamente
Pentru apartamente Pentru apartamente este necesar planul de cadastru, cu dimensiunile incaperilor si ferestrelor (copie dupa planul apartamentului de la cadastru sau din cartea tehnica a constuctiei).
In cazul in care acest document nu exista, se poate realiza releveul apartamentului, care va trebui sa contina toate datele necesare.
Certificate energetice pentru alte tipuri de cladiri
Toate documentele necesare pot fi gasite in cartea tehnica a constructiei: planurile de situatie, planurile tuturor nivelurilor, sectiuni transversale si longitudinale etc.
INFORMATII NECESARE PENTRU INTOCMIREA CERTIFICATULUI ENERGETIC
Cateva elemente mai importante si intrebari ce vor trebui solutionate in vederea intocmirii certificatului energetic, sunt descrise mai jos
- numele proprietarului;
- planul de cadastru (releveul apartamentului) cu dimensiunile incaperilor cat si a ferestrelor;
- identificarea peretilor catre exterior sau catre rosturi intre imobile;
- orientarea cardinala a apartamentului (in functie de orientarea catre strazi adiacente a ferestrelor, cu ajutorul google maps, se pot afla punctele cardinale)
- tipul ferestrelor (simple/duble), materialul ramelor acestora (pvc/lemn/otel/aluminiu) si natura zonei vitrate, respectiv sticla, ce poate fi o singura foaie, sau cu sticla in sistem termopan/tripan;
- starea balcoanelor, ce pot fi deschise sau inchise (cu ce tip de tamplarie, in acest caz);
- natura materialelor de inchidere a peretilor exteriori si grosimea acestora (zidarie caramida/bca/panouri prefabricate de beton) si daca imobilul a fost sau nu reabilitat termic cu polistiren (grosimea acestuia);
- anul aproximativ de constructie;
- starea de degradare a fatadei;
- daca incalzirea se face centralizat de la un furnizor tip Radet, ori cu centrala proprie (pe gaz, electrica), ori alt tip de incalzire (cazan in subsol, etc);
- cate puncte de apa sunt la locatie (cazi, dusuri, lavoare si closete in bai, spalatoare in bucatarie);
- daca exista subsol tehnic in imobil si daca sunt pierderi de apa calda (eventual inundatii ale acestuia);
- daca exista apometre/repartitoare instalate la locatie;
- ce regim de inaltime are imobilul de locuinte si la ce nivel este situat apartamentul (daca este la ultimul etaj, sunt necesare informatii despre termoizolatia terasei, iar daca este la parter, sunt necesare informatii daca exista subsol si daca acesta este incalzit);
- ce inaltime libera este in apartament (distanta de la pardoseala la plafon);
- ce tip de calorifere (aluminiu, fonta, otel)